Despre Iulian Dinu
Nu știu care este rețeta fericirii, dar sigur sportul este unul dintre ingrediente. Pasiunea si dorința de a-i ajuta și pe ceilalți sa vadă asta m-au determinat să urmez o serie de cursuri acreditate în domeniul fitness-ului. În prezent sunt antrenor personal, instructor de fitness, aerobic și tae-bo, kinetoterapeut și preparator fizic.
Cu o experiență de peste 9 ani în spate, înarmat cu mulltă răbdare, dar și mult entuziasm, încerc zilnic să schimb viețile celor care îmi trec pragul, să îi ajut să își îmbunătățească condiția fizică și să își atingă obiectivele, printr-un program personalizat de exerciții și un plan nutrițional adecvat.
Ce pot să îți promit? Că o să te pun la treabă, asta e evident. Dar o să îți și placă. Cred cu tărie că antrenamentul devine o corvoadă doar dacă nu ai parte de îndrumarea potrivită.
Dacă ai nevoie de mai mult decât un antrenor, dacă îți dorești un partener de nădejde pe drumul ăsta, un mentor și, de ce nu, un prieten, hai să ne cunoaștem. No strings attached.
Acreditări și studii
- Studii
Facultatea de Kinetoterapie si Motricitate Speciala – Spiru Haret
ASE – Master – Managementul activitatilor sanatate
Post Universitara : Preparator Fizic – Specializare Atletism – UNEFS
- Acreditari
Certificare de baza Bosu – Sistemul complet de antrenament – Master Trainer/Formator Daniel Gonzales
Curs Functional Fit – Master Trainer/Formator Alfredo Petrosino
Curs Functional Training – by Giovanna Ventura
Curs Khai Bo – Master Trainer/Formator Troy Dureh din Anglia
Specializare Basic Step Education
Curs international Fusion Training – Master Trainer/Formator Matthew Griffiths
Curs International Personal Trainer – Centro Studi Paf in colaborare cu Italian Personal Trainer Agency (IPTA) – Italia
Curs formare instructor fitness-aerobic
Carnet Instructor Fitness & culturism – Federatia Romana de Fitness & Culturism
Stagiu de formare instructori: Sportul pentru toti Izvorul Muresului – Carnet instructor
Training la Conventia internationala de gimnastica aerobica
Stagiul de formare instructori: Sportul pentru toti – nivel C – Animator sportiv
De ce un antrenor personal?
Cu ajutorul unui antrenor personal vei putea afla cum sa faci din fitness un stil de viata, care nu inseamna doar a fi capabil sa alergi pe o distanta foarte mare sau sa ridici greutati la sala. Vei invata de la antrenorul personal ca a fi in forma nu inseamna numai a practica un anumit tip de activitati pe o perioada lunga de timp si la o intensitate foarte mare. Antrenorul personal se va concentra in timpul antrenamentelor pe imbunatatirea rezistentei tale cardio-respiratorii, a fortei musculare, a rezistentei musculare, a structurii corporale si a flexibilitatii corpului tau. Antrenamentele cu antrenorul personal te vor ajuta sa treci peste o serie de posibile bariere psihologice care te impiedica, de obicei, sa ajungi intr-o sala de fitness, prin autodepasire aplicata la nivel personal prin programe individuale sau colective.
Prin antrenamentele cu antrenorul personal vei reusi :
- sa nu-ti mai fie rusine de corpul tau atunci cand il antrenezi;
- sa fii ajutat sa-ti atingi obiectivele de o echipa de profesionisti;
- sa scapi de rutina atat cu ajutorul seriilor de exercitii care vor fi schimbate in functie de evolutia ta cat si printr-o atmosfera de echipa (tu si antrenorul personal) in care tu o sa devii un profesionist pentru ca vei invata cum sa te antrenezi singur, cum sa te alimentezi echilibrat si cum sa ajungi sa ai o viata in care sa te mentii si sa te simti in forma.
Tot ce trebuie sa faci e sa nu stai deoparte si sa crezi ca vei ajunge la forma fizica mult visata si la viata sanatoasa pe care vrei sa o adopti de mult, stand in fata televizorului cu o centura cu vibratii in jurul corpului care, teoretic, ar trebui sa te scape de kilogramele in plus. Trebuie sa ceri parerea antrenorului personal care iti va crea un program de fitness, in urma unei evaluari, program prin care te va ajuta sa-ti atingi obiectivele.
Daca alegi sa te antrenezi cu un antrenor personal, nu inseamna numai ca vrei sa arati bine ci inseamna ca vrei sa pui bazele unei vieti sanatoase cu ajutorul unor programe de antrenament create pentru nevoile tale particulare, tinand cont de nivelul de pregatire fizica al corpului tau, de nivelul de pregatire mentala, etc.
Dupa efort, putem incheia cu relaxare printr-o sedinta de masaj de relaxare si prin exercitii de stretching, care vor ajuta organismul tau sa elimine tensiunea din muschi si sa se refaca dupa antrenamente.
Impreuna cu un antrenor personal vei analiza obiectivele pe care le ai , in functie de prioritatile tale si în functie de potentialul tau fizic, timpul necesar pentru a ajunge la rezultatele pe care ambii le doriti si va realiza un program de antrenament.
Timpul nu mai este o problema
Orele de antrenament sunt flexibile,
Ca antrenor personal sunt disponibil de la orele 10:00 la orele 22:00, de luni pana vineri. Tot ce trebuie sa faci este sa stabilesti zilele si orele cand te poti antrena. Antrenorul personal recomanda ca antrenamentele sa nu fie programate la ore tarzii pentru ca poti suferi de insomnie in seara antrenamentului si de oboseala fizica, a doua zi.
Motivatie
Miscarea este o necesitate ca si toaleta zilnica,
In utima perioada de timp , goana dupa un trai mai bun sau dorinta de a avea stabilitate financiara ne face sa uitam de nevoia corpului de a se misca in favoarea serviciului care, de cele mai multe ori, prin natura lui ne obliga sa devenim din ce in ce mai „incremeniti” in fata biroului, lucrand de multe ori chiar si in timpul orelor de somn. Acest fapt duce mai devreme sau mai tarziu la perturbari ale starii de sanatate.